Au trecut atatia ani si dragostea mea pentru el este inca vie si constat ca nimeni nu face eforturi sa-mi mentina acest sentiment , nici chiar el. Cine spunea ca dragostea moare vreodata ,se insala amarnic sau nu a iubit niciodata………
Am simtit iubirea in suflet,in trup,in aer, vant si-n mare si am s-o duc si dincolo de eternitate . Parca m-am nascut pentru el,sau am renascut din umbra fericirii lui…..sunt dependenta de iubirea lui asa cum naufragiatul depinde de bucata lui de lemn.
Am plans si plang……..,nu-mi pot opri trairile,nu-mi pot ingradi sentimentele,nu-mi pot cenzura sufletul.
Regrete? Au fost candva, indoctrinati de semeni, dar ce patrunde adanc in inima cuiva imbatandu-l, hranindu-l, dandu-i euforia starii de bine…….. Cu greu poti smulge acel lucru din inima , acea bacterie din organism…………M-am imbolnavit de el si acum s-a cronicizat
Nu stiu ce sa fac sa alung durerea din inima, si imi inghit plansul si-mi musc buzele pana la sange……….si poate asa va mai curge si din veninul care mi-a otravit carnea.
Aud in urechi cuvintele lui spuse mie si le confund cu cele spuse ei, si plang din nou si-as vrea sa fug ,sa m-ascund ,sa ma vaporizez. Timpul ma va ajuta sa uit,oare? Dar si timpul doare si ma apasa si ma sufoca.
Privesc lumea de sub patura printr-un ochi razlet lasat sa-mi intre aer. Cui ii pasa? Cui i-ar pasa daca as acoperi acel ochi?..........si daca i-ar pasa un timp, i-ar trece repede, cei ce nu sunt importanti in viata unui om sunt dati uitarii…………
As putea gasi ,oare, ceva frumos in suferinta mea? Orice sentiment are ceva artistic, grandios, pentru ca defineste o traire umana . Dar oare unde s-a spulberat frumusetea sau grandoarea , si cum pot gasi ceva in greutatea mahnirii care ma garboveste si ma devasteaza?
Sunt intr-o criza absoluta ,intr-un dezechilibru perfect, totul imi este potrivnic si nu pot face nici un effort sa ameliorez aceasta stare……creierul meu este blocat intre trecut si prezent, minciuna si sperante desarte, adevar si iluzie, eu si ea………..
l-am iubit din prima secunda a intalnirii noastre ,primul barbat alaturi de care imi simteam inima batandu-mi altfel, parca fara nici o ratiune,si acest sentiment continua sa ma asupreasca. Strans lipita de el,la adapostul bratului sau puternic,ocrotita de sarutul lui fierbinte, nepotolit , mereu flamand, imi simteam trupul usor ca o pasare….nu exagerez, imi amintesc perfect, aveam impresia ca plutesc alaturi de el……
Au trecut anii peste noi ,17 si cand ma privesc in oglinda uneori ma intreb : oare el imi vede ridurile ? Mai pot fi stransa la pieptul lui cu pasiunea -i tinereasca a baiatului din el? A reusit sa produca in mine mutatii serioase iar acum in apogeul varstei ma dezmeticesc straina de mine insumi , sangerand si plutind in propria-mi agonie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu